Fluierat de fratele mai mare!** George Găman a fost inclus de CCA în lotul A pentru noul sezon

Fluierat de fratele mai mare!** George Găman a fost inclus de CCA în lotul A pentru noul sezon
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Găman a fost inclus de CCA în lotul A pentru campionatul ce stă să înceapă
„Centralul” din Craiova a debutat în Liga I în ultima etapă a sezonului trecut, la Petrolul – Sportul (0-3)

Dacă ar fi delegat la un meci al echipei la care joacă fratele său, George spune că n-ar avea emoții
„Cum ai ajuns arbitru?”, întreabă, curioși, reporterii. Frații îi sunt fotbaliști, unul dintre ei cu meciuri în echipa națională. Întâmplător, George are pe el un șort al României, probabil cadou primit de la fratele mai mic de la Astra. Perfectul simplu dispare puțin, poate de emoție, din curtea casei din Craiova: „Hai să vă spun cum a început totul”, spune el. În colțul foișorului, privirea atentă a lui Irinel, băiatul cel mijlociu al familiei Găman, supraveghează începutul discuției.

„Băi, ăsta e hobby-ul meu! Și dimineața la 3 dacă mă trezești și mă pui să arbitrez…uite, aici, pe câmpul ăsta mă duc și arbitrez. Asta îmi place mie”, începe George, iar mâinile lui taie aerul subțire. Pentru mulți, explicația poate părea doar un șir de dulcegării înșirat doar de dragul de a fi, de a da bine. „Fii atent cum a fost! Noi am venit de la Băilești la Craiova, să facem fotbal”. Aducerile aminte despre copilăria îi transformă limbajul și în fața reportofonului negru stă acum băiatul de 13 ani venit la oraș, alături de frații mai mici, să joace pentru Universitatea Craiova. „Și tati s-a hotărât, până la urmă, să luăm apartament aici. Tati lucra la «Circulație» și, pe atunci, președintele arbitrilor era Nicu Neagoe. Și ca să vezi cum e viața asta…într-o zi a făcut Neagoe accident cu mașina și tati s-a dus să se ocupe de treaba asta”. Continuarea îl găsește pe puștiul brunet îmbrăcat în echipament de arbitru: „Nici nu se pomenea să primească băieți la vârsta aia. M-am dus la o ședință de a lor, mi-a plăcut și am fost asistent până pe la 16 ani, dar parcă nu-mi era mie locul acolo, la tușă. Înțelegi?”.

Primul fluier, cel al tatălui polițist

George Găman rămâne prins în copilărie. Încearcă să își aducă aminte și, totodată, să explice atracția pentru arbitraj: „Când eram la Băilești, tati avea fluiere de la Poliție. Le luam și mă jucam cu ele prin fața blocului. Îmi plăcea sunetul lor. Coloram cartonașe… e ceva care, parcă, a venit de când m-am născut. Chiar pun arbitrajul pe primul loc!”. Apare din nou bărbatul de 27 de ani, cel care la finalul campionatului trecut, în chiar ultima etapă, debuta în Liga I. La Ploiești, la înfrângerea Petrolului cu Sportul. În același oraș poate merge acum pentru a-și arbitra fratele, pe Valerică. În urmă cu o lună, și-a regăsit numele în lista arbitrilor din Liga I și acum câteva zile, la Baia Mare, a trecut probele fizice și cele teoretice impuse de către CCA. „Din câte îmi aduc aminte, în Liga I nu a mai existat o situație ca asta, adică arbitrul unui meci să fie frate cu unul dintre jucători”, spune și Ion Crăciunescu, președintele CCA.

„Fotbalul îmi aducea mai mulți bani…”

Arbitrul e înconjurat de frații fotbaliști și tinzi să crezi că undeva, poate bine ascunsă, stă o urmă de regret că a lăsat fotbalul și s-a apucat de arbitraj: „Nici vorbă!”, spune sigur pe el. „Asta a fost opțiunea mea și, chiar dacă debutam în «B» ca fotbalist la 17, a fost un moment în care a trebuit să aleg între fotbal și arbitraj. Și am ales cu sufletul”. George povestește cu lux de amănunte cum îmbina cariera de jucător cu cea de arbitru: „Jucam la Minerul Lupeni în Liga a II-a și în momentul acela am dat examenul de promovare în «C» la arbitraj. Ți-am zis, am ales cu sufletul. Câștigam mai mult din fotbal, îți dai seama, dar asta a fost chemarea mea. N-am regretat niciodată alegerea făcută. Indiferent dacă pierd sau nu în meseria asta, n-o să-mi pară rău că am ales fluierul”.

„Mi-am arbitrat frații la juniori, acum aștept s-o fac și în Liga I”

Includerea lui George pe lista arbitrilor de Liga I te duce, inevitabil, cu gândul la o întâlnire cu fratele său de la Astra, Valerică Găman. Pentru ei, cei din curtea casei din Craiova, nu ar fi un lucru nou: „I-am arbitrat de mai multe ori când eram la juniori. Și pe amândoi în aceeași echipă, și când erau în echipe adverse”. Posibilitatea ca situația din timpul junioratului să se repete la un nivel mult mai ridicat nu l-ar timora. Separă lucrurile imediat: „Știu că e ceva ieșit din comun. A fost așa mai ales atunci când erau în echipe diferite. E un sentiment frumos, dar nu i-am avantajat niciodată. Nu le-am oferit nimic în plus. Când ieșim din teren, suntem frați. în timpul meciului, eu sunt arbitru și ei jucători. N-am nicio problemă dacă o să fiu trimis la un meci al lui Valerică. Eu cu treaba mea, el cu treaba lui. Ar fi și culmea”, se încruntă de parcă ar vrea să sublinieze importanța mesajului.
Azi, echipele din Liga I pornesc pe drumul lung al noului campionat, iar în curtea unei case din Craiova frații Găman se pregătesc să invadeze fotbalul. Doi cu mingea, unul cu fluierul.

Mă uit la meciurile din Anglia, Italia și Brazilia. Mă uit la campionatul brazilian pentru că acolo sunt foarte multe contacte, e un fotbal greu de arbitrat
George Găman, arbitru

Poate să mi se dea și Barcelona – Real Madrid, că nu am nicio emoție. Ar fi cadoul cadourilor pentru mine
George Găman, arbitru

1 meci are George Găman în Liga I, Petrolul – Sportul (0-3), din ultima etapă a Ligii I

5 selecții are Valerică Găman la echipa națională a României, ultima fiind în urmă cu o lună, contra Elveției

Oamenii din arbitrajul românesc au calitate, acum mai rămâne ca și patronii să înțeleagă că, atunci când se greșește, nu se greșește intenționat
George Găman, arbitru

Dacă joci fotbal, jumătate din arbitraj îl ai deja învățat. Simți jocul altfel
George Găman, arbitru

Diferența de vârstă dintre George Găman și cel mai bătrân arbitru din Liga I (Cristi Balaj) este de 13 ani

Am rămas plăcut impresionat la Ploiești. A fost exact cum trebuie să fie un meci de Liga I
George Găman, arbitru

Campionatul care va începe astăzi va fi cel de-al doilea în tricoul Astrei pentru Valerică Găman

Lista asistenților din Liga I
Nume și prenume Oraș natal

Ovidiu Artene Vaslui
Valentin Avram București
Gabriel Bârjac Zalău
Vlad Bârleanu București
Laszlo Bucsi Sfântu Gheorghe
Alexandru Cerei Cluj-Napoca
Daniel Ciocănea Sibiu
Andrei Constantinescu București
Gabriela Dănănae București
Florin Danșa Oradea
Paul Dimancea Constanța
Eduard Dumitrescu Pitești
Marian Gaspar Timișoara
Bogdan Gheorghe București
Eugen Gheorghe Suceava
Radu Ginguleac București
Mihail Grigoriu București
Daniel Hârlab Brașov
Daniel Hulubei Vaslui
Mihai Iliescu Craiova
Petruța Iugulescu Târgoviște
Cristian Marchidanu Brăila
Vasile Marinescu București
Nicolae Megheșan Târnăveni
Daniel Mitruți Craiova
Dorin Mudura Oradea
Istvan Nagy Cluj-Napoca
Florin Neacșu Câmpulung Muscel
Carmen Neagu Oradea
Cristian Nica Ploiești
Marius Nicoară Băile Herculane
Aurel Oniță Constanța
Mircea Orbuleț București
Florin Păunescu Râmnicu-Vâlcea
Adrian Popescu Craiova
Iulian Radu București
Monica Rigo Cluj-Napoca
Stelian Slabu Brașov
Octavian Șovre Oradea
Sebastian Stoianov Constanța
Sabin Stroe Pitești
Gero Szabo Cluj-Napoca
Zoltan Szekely Baia-Mare
Radu Timar Marghita
Eduard Ungureanu București
Vladimir Urzică Piatra-Neamț
Bogdan Velicu București
Alexandru Vodă Alba Iulia

Lista centralilor din Liga I
Nume și prenume Oraș natal

Teodora Albon Cluj-Napoca
Marius Avram București
Cristina Babadac Alexandria
Marian Balaci Drobeta Turnu-Severin
Cristian Balaj Baia-Mare
Marcel Bârsan București
Marius Bocăneală Galați
Cătălin Botaș Timișoara
Cristina Bujor București
Cătălin Busi Râmnicu Vâlcea
Florin Chivulete București
Viorel Cojocaru Galați
Sebastian Colțescu Craiova
Augustus Constantin Râmnicu Vâlcea
Marius Constantinescu Craiova
Ionuț Coza Cernica
Teodor Crăciunescu Râmnicu Vâlcea
Alexandru Deaconu București
Daniel Decă Brăila
Iulian Dima București
Cristina Dorcioman Câmpulung Muscel
Florin Dreve Cluj-Napoca
George Dumitru Brașov
Mircea Feșnic Cluj-Napoca
Cătălin Găman Craiova
Ovidiu Hațegan Arad
Eduard Ioniță Constanța
Dragoș Istrate București
Istvan Kovacs Carei
Mihai Marcu Oradea
Dorian Micloșină Reșița
Florin Miron București
Radu Petrescu București
Cătălin Popa Pitești
Lucian Rusandu Sfântu Gheorghe
Alexandru Tudor București
Paul Unimatan Zalău
Emil Voicu Bacău

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu poate face excepție
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×